anunturi auto, masini second hand
anunturi masini second hand
anunturi masini
Volvo începe reducerile de personal: 2000 de angajaţi în toată lumea
marţi, 30 noiembrie 1999
Ca parte a programului de reducere a costurilor, Volvo plănuieşte să-şi reducă forţa de muncă prin concedierea a 2.000 de angajaţi (inclusiv consultanţi), înaintând în acest sens o notificare autorităţilor suedeze. Din cei 2000 de oameni, 1.200 sunt angajaţi la Volvo Car Corporation în Gothenburg, 45 la Volvo Car Sweden şi 50 la Volvo Cars Body Components în Olofström, şi aproximativ 500 consultanţi. Companie plănuieşte de asemenea să-şi reducă forţa de muncă cu 300 de angajaţi, aflaţi în alte locaţii. Efectele negative ale cursurilor valutare, în principal slăbirea monedei americane, şi creşterea preţurilor la materia primă au condus la un impact semnificativ asupra situaţiei financiare a companiei. În trecut această situaţie a fost balansată prin reducerea costurilor şi a programelor de eficientizare. Însă, datorită declinului continuu de pe pieţele Nord Americane, alături de creşterea preţurilor la materiale şi a condiţiilor de piaţă din Europa, situaţia s-a deteriorat, ducând la pierderi de 151 milioane de dolari în primul trimestru din 2008. Astfel, Volvo Cars implementează un program de reducere a costurilor ce vor duce, conform estimărilor, la o economie de 700 milioane de dolari, iar reducerea personalului este o componentă importantă a acestuia. În ciuda acţiunilor menite să ducă la revenirea pe profit a companiei, Volvo Car Corporation a anunţat că va continua să investească în programul de creştere a siguranţei vehiculelor şi a performanţelor în ceea ce priveşte protecţia mediului. Strategia este de a continua creşterea înregistrată până acum în Rusia, China şi Europa de Est, precum şi asigurarea poziţiei dobândite pe celelalte pieţe europene. Pentru SUA, va fi elaborată o strategie selectivă ce va conduce la asigurarea profitabilităţii.


loading image
Sursa: informatiiauto.ro
Taxa Inmatriculare