anunturi auto, masini second hand
anunturi masini second hand
anunturi masini
Volkswagen pregăteşte patru noi arhitecturi pentru a concura cu Toyota
marţi, 30 noiembrie 1999
Volkswagen are planuri mari, chiar foarte mari. Atât de ambiţioase încât Toyota ar putea fi luată prin surprindere. VW speră să ajunge din urmă producătorul japonez, ţintind vânzări de 10 milioane de unităţi până în 2018 (în 2006 a avut 5,7 mil).
Planurile Volkswagen se bazează pe patru noi platforme cheie, printre care, platforma MQB, cu motorul transversal, va fi piatra de temelie. MQB va fi folosită la vehiculele mici şi medii, având un potenţial posibil de 6 milioane de unităţi. Zvonurile spun că va fi platforma ce va oferi până la 20 de modele. Platforma curentă VW PQ35/46, pe baza căreia a fost construit, printre altele şi modelul Golf, deţine recordul de 2,3 milioane de unităţi.
Primul model bazat pe noua platformă MQB ar putea fi lansat în 2010, ca noua generaţie Volkswagen Touran. Ulrich Hackenberg, Board Manager VW, spunea: „MQB este proiectată pentru o aplicare mai largă, de la maşini mici până la segmentul mediu superior. Primul model poate fi aşteptat în 2010”.
Cea de-a doua arhitectură va fi numită MHB cu motorul amplasat în spate, şi este destinată noii game de modele de familie, anticipată de conceptele Up!.
Volkswagen are de asemenea şi o platformă pentru vehiculele sport, pentru Audi R8 şi modelele Lamborghini. Există zvonuri cum că Bugatti (aflat tot în Grupul Volkswagen) va construi şi un model mai ieftin.
Ultima, dar nu cea din urmă, este platforma MLB, cu motoarele amplasat longitudinal, preluate de la Audi. MLB este folosită pentru noile Audi A4 şi A5. „Dar MLB ar putea fi folosită şi la alte modele din grupul nostru”, spunea Hackenberg. Acest lucru ar însemna ca platforma MLB nu va fi folosită doar pentru A6 şi A8, ci şi la VW Phaeton sau chiar modele Bentley.
Aceste patru noi platforme ar putea ajuta la reducerea costurilor cu până la 40 procente pentru fiecare model din Grupul Volkswagen. Dar pe lângă costuri, Volkswagen ar putea beneficia de avantajul dezvoltării rapide a unor noi modele de nişă, cerute de piaţă.
afişări: 140





loading image
Sursa: informatiiauto.ro
Taxa Inmatriculare