Viitorul "minicar" Mazda - schiţe oficiale
marţi, 30 noiembrie 1999
Acestea sunt primele schiţe oficiale cu noul concept al viitoarei maşini de oraş Mazda. Modelul va debuta în octombrie la Salonul Auto de la Paris. Există zvonuri conform cărora acesta ar putea fi un preview al viitorului Mazda 1.
Noul concept împrumută elemente de design de la cunoscutele concepte Nagare, Furai şi Ryuga, însă, pe lângă acestea adaugă şi elemente de design proprii.
Versiunea de producţie a acestui vehicul se anunţă a fi primul model bazat pe noua generaţie de concepte Mazda. Ofensiva noilor concepte Mazda a început cu modelul Nagare, direcţionat împotriva rivalilor din clasa minicar cum ar fi Toyota IQ sau Volkswagen Up!.
După cum suntem obişnuiţi, versiunile de producţie renunţă în mare parte la trăsăturile conceptelor prezentate, însă, în ciuda acestui fapt designerii noului Mazda insistă să susţină, că în cazul acestui model, versiunea de serie, nu numai că va avea trăsături predominante ale conceptului, dar va fi chiar mai dramatic decât acesta.
Tot în 2008, Mazda va mai prezenta, la Salonul Auto de la Moscova, un concept de crossover compact, bazat în mare pe platforma Ford Kuga şi cu elemente de design derivate din Nagare.
Sursa: informatiiauto.ro
|
|