anunturi auto, masini second hand
anunturi masini second hand
anunturi masini
Utilitarele Mercedes-Benz: de trei ori câştigătoare în aceeaşi zi la AMI 2010 din Leipzig
marţi, 30 noiembrie 1999
Mercedes-Benz a prezentat publicului numeroase autovehicule pentru transport de persoane la cea de-a 20-a ediţie a evenimentului Auto Mobil International 2010 din Leipzig. În plus, marca germană a impresionat şi în cadrul competiţiilor care au avut loc pe parcursul acestui eveniment, adunând multiple premii pentru modele de succes Sprinter şi Vito. Vito şi Sprinter au cucerit sectorul Courier, Express and Parcel Services Zilele trecute, când s-a desfăşurat competiţia pentru “CEP Van of the Year 2010” din cadrul AMI, a fost marcată ce-a de-a zecea ediţie a acestui concurs, organizat de ETM Verlag (Euro Transport Media publisher). Un juriu format din 30 de experţi din cadrul aşa-numitului sector CEP (Courier, Express and Parcel Services) a evaluat cele 18 autovehicule participante şi a desemnat câştigătoarele în funcţie de cele cinci categorii. Premiul pentru categoria “Alternative Drive Systems” a fost acordat în premieră. Datorită activităţii zilnice cu propriile flote de autovehicule, experţii ştiu cu precizie care sunt cererile pentru fiecare tip de autovehicul comercial; prin urmare, aceştia au verificat autovehiculele pe diferite porţiuni de drum în condiţii reale de funcţionare. Astfel, funcţionalitatea, confortul, operarea, design-ul şi, bineînţeles, eficienţa economică au fost principalele aspecte urmărite pe parcursul evaluărilor. Examinatorii au însumat un total de peste 7.000 de kilometri în cursul celor 540 de test drive-uri desfăşurate în Leipzig. Atât Sprinter-ul, cât şi modelul Vito diesel au reprezentat marca Mercedes-Benz în această competiţie riguroasă. Sprinter-ul a reuşit să reconfirme supremaţia pe care a menţinut-o în ultimii patru ani, obţinând primul loc la categoria “Autovehicule comerciale uşoare de până la 3,5 tone”. Mercedes-Benz Vito a convins juriul, câştigând în cel de-al cincilea an consecutiv în cadrul clasei “Autovehicule comerciale uşoare de până la 3 tone”. Sprinter NGT câştigă premiul special “Gas Drive Systems” Pe lângă premiile “CEP Van of the Year” obţinute de autovehiculele Mercedes-Benz Sprinter şi Vito la categoriile 3.5 tone, respectiv 3 tone, versiunea NGT (Natural Gas Technology) Sprinter a fost votată câştigătoare la categoria “Alternative Drive Systems”. Acesta este primul an în care reprezentanţii ETM oferă acest premiu special. Sprinter NGT, cu motorizare bivalentă, care foloseşte combustibili naturali, special creat pentru funcţionarea în mediile urbane, se remarcă atât prin consumul considerabil scăzut de combustibil şi emisiile de sunet diminuate şi necesită costuri mici de întreţinere. Rezervoarele de combustibil sunt amplasate sub podeaua autovehiculului, eficientizând astfel spaţiul, fără a limita zona de depozitare.


loading image
Sursa: informatiiauto.ro
Taxa Inmatriculare