marţi, 30 noiembrie 1999
Senatorii din Comisiile de buget şi administraţie publică au decis să modifice OUG 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, eliminând vechea taxa auto, dar si pe cea nouă, si restituirea integrală a sumelor încasate.
Amendamentele de modificare a Ordonanţei au fost propuse de senatorul PD-L, Dan Cârlan, preşedintele Comisiei de administrarea teritoriului şi de conservatorul Marius Marinescu. Practic, modificările aduse de Cârlan au eliminat din OUG toate referirile care stabileau cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autoturisme şi pe cele care vizau formula de calcul a acesteia.
O altă modificare importantă, adusă de această dată de senatorul PC Marius Marinescu, s-a referit la restituirea integrală a sumelor plătite de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, schimbând prevederile Ordonanţei care viza numai restituirea diferenţei dintre taxa specială pentru autoturisme şi taxa de poluare, adică cea reglementată în prezentul act normativ. Totuşi, senatorii au avut grijă să păstreze articolul prin care se stipula eliminarea din Codul Fiscal a vechii taxe de prima înmatriculare.
"Unul din amendamente prevede ca restituirea banilor se va face integral, până la 31 decembrie 2008", a precizat secretarul Comisiei pentru buget din Senat, Codrut Sereş, citat de NewsIn.
În final, cele două Comisii au dispus întocmirea unui raport favorabil cu amendamente, care a fost votat cu 8 voturi "pentru" - aparţinând PD-L, PSD şi PRM, şi 5 "abţineri"- ale PNL, UDMR, aceştia neputând vota împotriva raportului de admintere.
Reprezentanţii Executivului au susţinut pe parcursul dezbaterilor că autorităţile europene sunt de acord cu normele de aplicare ale taxei, completând că aceasta are o importanţă "stringentă". Senatul este prima Camera sesizată în această speţă, deputaţii urmând a lua decizia finală, dar nu înainte ca Ordonanţa să treacă şi prin filtrul plenului Senatului.
Guvernul roman a adoptat, în primăvara acestui an, Ordonanţa de urgenţă privind taxa de poluare auto, care înlocuieşte vechea taxă de primă înmatriculare. Noua taxă este aplicabilă începând cu 1 iulie 2008, data de la care cei care au plătit vechea taxa auto puteau solicita restituirea diferenţei.
De altfel, Plenul Senatului, în calitate de prima cameră sesizată, a decis în 13 mai, adoptând o iniţiativă legislativă a PD-L, abrogarea articolelor din Codul Fiscal referitoare la taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, ca şi restituirea sumelor deja încasate.
Plenul Senatului, în calitate de prima cameră sesizată, a decis în luna mai, la iniţiativa PD-L, cu 45 de voturi pentru, şase împotrivă şi o abţinere, abrogarea articolelor din Codul Fiscal referitoare la taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, ca şi restituirea sumelor deja încasate. În luna februarie a acestui an, deputaţii au adoptat moţiunea simplă a PD-L "Anulaţi taxa de primă înmatriculare!", care prevedea anularea taxei auto şi restituirea sumelor celor care au plătit-o deja.
Votul a fost anulat din lispă de cvorum
Proiectul de modificare al Ordonanţei de urgenţă privind taxa auto a făcut însă un pas înapoi, imediat după votul din comisiile de buget şi administraţie.
"Biroul Senatului a hotărât în unanimitate să anuleze votul efectuat în cele două comisii astăzi, şi să ne reunim la o dată ulterioară pentru a ne exprima prin vot," a adăugat Aron Popa.
Şansele ca ordonanţa de urgenţă privind taxa auto să fie modifică în această sesiune parlamentară sunt destul de mici. "În momentul în care colegii mei de la comisiile de administraţie se vor întruni în condiţii de cvorum de lucru, noi vom putea până luni să dăm un raport pe acest proiect de aprobare a ordonanţei, şi el să fie supus dezbaterii într-o şedinţă de plen, care va avea loc probabil la începutul lunii septembrie," a explicat preşedintele Comisiei Buget-Finanţe din Senat.