Seat Leon FR - premieră mondială la Madrid Motor Show 2006
marţi, 30 noiembrie 1999
Madrid va fi scena lansării în premieră mondială a noului Leon FR, care va fi fără îndoială atracţia standului Seat.
Privit din exterior sau din interior, noul model se distanţează clar de restul gamei Leon.
Designul sportiv este dat de barele FR şi jantele exclusiviste de 17 (sau chiar de 18, ca dotare opţională), ducând la un impact vizual mai mare decât al predecesorului său.
Interiorul noului Seat Leon FR, atât şoferul cât şi pasagerul din dreapta vor descoperi scaune sportive excepţionale, inscripţionate cu iniţialele FR. Odată aşezat, privirea şoferului va fi atrasă spre volanul sportiv şi schimbătorul de viteze, ambele îmbrăcate în piele.
Seat Leon FR este disponibil cu două motoare puternice, unul pe benzină şi unul diesel. Noul motor de 2.0 litri TFSI şi 200 CP produce un cuplu impresionant de 280 Nm pe o plajă largă de turaţii: 1800-5000 rpm. Drept rezultat, maşina accelerează de la 80-120 km/h în doar 7 secunde în treapta a 5-a de viteze, şi în 8,9 secunde în treapta a 6-a. De la 0-100 km/h, Seat Leon FR ajunge în 7,3 secunde iar viteza maximă este de 229 km/h, 1000 m fiind parcurşi în doar 27,6 secunde. Consumul mediu este unul foarte scăzut, ţinând cont de performanţe: 7,9 l/100 km.
Motorul diesel 2.0 TDI cu 170 CP, atinge viteza maximă de 214 km/h, accelerând de la 0-100km/h în 8,2 secunde, consumul mediu fiind de 6 l/100km.
Alături de noul Seat Leon FR, la Madrid îşi va face apariţia şi noua Altea FR, cu acelaşi motor 2.0 TFSI şi 200 CP.
Dar Seat mai are pregătită o surpriză la Madrid: un sistem de faruri intelligent numit AFS (Advanced Front Lighting System). Sistemul dezvoltă o lumină superioară farurilor bi-xenon.
Pe lângă aceste premiere, Seat prezintă şi noi motorizări pentru gama sa de maşini pe benzină: un motor de 1.2 litri şi 70 CP (inlocuitorul motorului de 1.2 cu 64 CP) şi 1.4 cu 85 cp (inlocuind vehicul 1.4 cu 75 CP). Ambele motoare de 1.2 şi 1.4 , mai performante, vor şi disponibile pentru Ibiza, iar motorul cu 85 CP de 1.4 va fi disponibil pentru Cordoba, Leon şi Altea.
Sursa: www.informatiiauto.ro
|
|