Renault va dezvolta o maşină complet nouă în România
marţi, 30 noiembrie 1999
Grupul Renault va dezvolta complet, în 2011-2012, prima maşină în România, de la design şi până la testare, a declarat, joi , la Titu, directorul general adjunct inginerie şi calitate al Renault, Jean-Louis Ricaud.
"Prima maşină dezvoltată complet în România va fi testată tot în România, la Titu, în 2011-2012", a spus Ricaud.
Centrul tehnic de la Titu va ajunge la standardele celui din Franţa în trei ani. Primul test al unui automobil va avea loc la Titu în vara anului viitor.
Potrivit lui Ricaud, centrul Renault Technologie Roumanie are posibilitatea de a testa inclusiv motoare electrice.
Renault Technologie Roumanie (RTR) a inaugurat, joi, lucrările de construcţie la Centrul Tehnic de la Titu, unde vor fi realizate o parte din testele de vehicule şi organe mecanice concepute de birourile de proiectare ale Grupului Renault.
Proiectul, anunţat din 2006, este estimat la peste 450 milioane de euro. Finalizarea Centrului şi începerea activităţii este programată pentru sfârşitul anului 2009, potrivit oficialilor RTR.
Centrul Titu va cuprinde 100 de bancuri de încercări, destinate vehiculelor întregi şi componentelor. Ele vor permite recrearea unor condiţii de funcţionare extreme: rezistenţa la frig, simulator de expunere la soare, cabină de ploaie şi altele, a anunţat, joi, RTR.
Pentru a analiza comportamentul vehiculelor sunt prevăzute nouă tipuri de piste, cu o lungime totală de 30 de km. Inelul de viteză, pistele deformate, zona de proiecţie sub caroserie sau zonele de apă vor reproduce condiţiile de rulare ale maşinilor. Centrul va fi completat cu un laborator de analiză a materialelor. Clădirile vor avea o suprafaţă de 80.000 de metri pătraţi.
Instalat pe locul unei foste baze militare aeriene de 330 de hectare, la jumătatea distanţei dintre Piteşti şi Bucureşti, Centrul Tehnic Titu va completa activitatea centrelor de la Aubevoye şi Lardy (Franţa), în care Renault continuă să investească.
Punerea pietrei de temelie a Centrului a avut loc în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Călin Popescu Tăriceanu, ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, a directorului Automobile Dacia, Francois Fourmont şi a directorului general adjunct Inginerie şi Calitate al Renault Jean-Louis Ricaud.
De asemenea, la ceremonie a mai participat şi liderul Renault pentru Regiunea Euromed, Christian Estève.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că investiţia companiei Renault reprezintă cel mai important proiect industrial din România, iar autorităţile române garantează că vor sprijini în continuare dezvoltarea în ţară a planurilor de afaceri ale constructorului auto francez, arătând că investiţia Renault în România a ajuns la 1,4 miliarde euro şi va ajunge în următorii ani la două miliarde euro, asigurând 22.500 locuri de muncă în sectorul auto.
El a amintit că privatizarea întreprinderii Dacia Piteşti cu Renault a început odată cu discuţiile pe care le-a avut în 1997, în calitate de ministru al Industriilor, cu membrii conducerii companiei franceze.
Tăriceanu a mai declarat "Acest proiect Renault a fost sprijinit de autorităţile române, de Guvern, Preşedinţie, consilii locale, şi le mulţumesc tuturor pentru că au contribuit la un proiect de viitor. Ţările europene sunt într-o competiţie acerbă, iar industria nu se poate dezvolta fără cercetare.
Premierul a garantat că autorităţile române vor sprijini în continuare compania Renault pentru a finaliza proiectul centrului de încercări de la Titu şi a dezvolta alte investiţii în industria internă de automobile
RTR este Centrul de Inginerie Regională al Renault care are ca misiune principală dezvoltarea de proiecte vehicul şi de mecanică fabricate în uzinele din regiunea Euromed şi destinate în primul rând pieţelor din această regiune. Înfiinţat în iunie 2006, Renault Technologie Roumanie (RTR), cu 1.700 de ingineri şi tehnicieni la sfârşitul anului trecut, este cel mai mare centru de inginerie al grupului Renault din afara Franţei.
La fârşitul lunii mai 2008, a fost inaugurat şi Centrul de Design Europa Centrală, iar în iunie a urmat Centrul de formare pentru angajaţi, tot la Bucureşti.
La Piteşti, RTR asigură suportul tehnic pentru uzină şi pentru furnizorii acesteia.
La Bucureşti se află birourile de proiectare care dezvoltă şi adaptează proiecte de vehicul pe platforma Logan, pentru a răspunde astfel, în mod special, clienţilor din regiunea Euromed.
Aflat în centrul sistemul industrial Logan, RTR a devenit centrul de referinţă pentru toate vehiculele de pe platforma Logan şi asigură suport tehnic pentru toate siturile industriale unde acestea sunt asamblate.
Jumătate din ingineria pentru Logan Pick-up este realizată în România.
Pentru Sandero, uzina a avut suportul RTR pentru realizarea unei mari părţi din producţia prototipurilor. De asemenea, RTR a realizat o parte din testele pentru Sandero (teste de etanşeitate, de expunere la soare şi crash-teste pentru versiunile destinate Americii de Sud şi Europei).
Sursa: informatiiauto.ro
|
|