anunturi auto, masini second hand
anunturi masini second hand
anunturi masini
Renault Laguna 3
marţi, 30 noiembrie 1999

Noua Renault Laguna se pregăteşte de lansare. În mai puţin de 40 de zile, Renault va prezenta oficial cea de-a treia generaţie a modelului Laguna. Până atunci însă, producătorul francez a oferit câteva detalii interioare ale noului model.
Renault a lansat un site dedicat, pe care se pot vedea primele fotografii din interiorul noului model Laguna, alături de un calendar ce numără zilele şi orele rămase până la prezentarea oficială, precum şi un scurt film de prezentare. „Noua experienţă Laguna începe în 39 de zile” (39 de zile de la data redactării acestui articol). Deci noul Renault Laguna 3 va fi lansat pe 4 iunie.

Cele mai recente şi mai elocvente fotografii spion au fost realizate în Malaezia, locaţie pe care Renault a ales-o pentru a putea testa noul Laguna în condiţiile climatului specific zonei. Iniţial nu s-a ştiut cărui producător aparţine acel prototip, în mare parte camuflat, dar odată cu prezentarea noului site pentru Laguna 3, totul a fost foarte clar. Renault a ţinut ascuns prototipul de teste în uzina Tan Chong din Segambut. („Noi asamblam doar Kangoo acolo...” - a fost răspunsul oficialilor francezi).
Noua generaţie Renault Laguna (3) face parte din „Contractul Renault 2009”, prin care producătorul francez s-a angajat să lanseze 26 de noi produse până la sfârşitul anului 2009. Carlos Ghosn a declarat că doreşte ca noul model Laguna să ajungă printre primele 3 modele în categoria sa, din punct de vedere al calităţii şi fiabilităţii, iar aceste fotografii oficiale îi susţin cu fermitate afirmaţia.

Update 7 mai 2007: Renault a dat publicităţii astăzi şapte fotografii de înaltă rezoluţie a noului model Laguna 3.

Update 02 iunie 2007: Cu două zile înaintea prezentării oficiale, Informaţii Auto vă prezintă fotografiile oficiale ale noului Renault Laguna 3. Vom reveni luni, 4 iunie, cu mai multe detalii.


loading image
Sursa: informatiiauto.ro
Taxa Inmatriculare