Opel testează sistemul Voltec al lui Ampera pe un Chevrolet Cruze
marţi, 30 noiembrie 1999
Opel a început testarea prototipurilor Ampera, vehiculul electric ce va fi lansat în producţie la sfârşitul anului 2011. În prima faţă de dezvoltare, inginerii Opel au instalat sistemul de propulsie Voltec pe un model Chevrolet Cruze.
a intrat în testele de dezvoltare pentru producţia de serie, producătorul oferind astăzi primele detalii şi fotografii „spion” oficiale. Inginerii au început testarea a două prototipuri ale modelului electric cu autonomie extinsă (E-REV). Aceştia au montat sistemul electric de propulsie Voltec - inclusiv bateria, motorul electric şi motorul-generator - pe o caroserie a unui model aflat deja în producţia de serie: Chevrolet Cruze. Este o tehnică bine-cunoscută în industria auto, ca până la definitivarea caroseriei şi a designului exterior, partea tehnică să fie testată sub „umbrela” altui model.
„Prototipurile Ampera ne arată că un model electric practic, cu patru locuri şi suficient spaţiu pentru bagaje nu este doar o teorie, ci o maşină ce va deveni realitate în 2011”, a spus Frank Weber, Vehicle Line Executive pentru dezvoltarea modelului Opel Ampera.
Noul modele electric Opel Ampera este dezvoltat în trei faze distincte. Primul stagiu implică dezvoltarea părţii tehnice a vehiculului, folosită apoi pentru analizarea comportamentului unor subansamble specifice. În următoarea fază, prototipurile sunt dotate cu toate sistemele testate până atunci separat. Stagiul final adună toate componentele, inclusiv cele exterioare, pentru ca maşina să fie testată şi din punct de vedere aerodinamic.
Modelul Opel Ampera, cu cinci uşi şi patru locuri, utilizează tehnologia extrem de originală a propulsiei electrice, denumită Voltec, care funcţionează în mod diferit faţă de alte sisteme de propulsie hibridă avansate. Acest autovehicul electric E-REV utilizează electricitatea ca sursă principală de energie şi benzina ca sursă secundară, pentru a genera electricitate.
Roţile modelului Ampera sunt acţionate electric în orice moment şi la orice viteză de deplasare. Pentru călătorii cu viteze de până la 60 km, acesta funcţionează exclusiv pe baza energiei electrice stocate în bateria litiu-ion de 16 kWh, având emisii zero de CO2. Atunci când bateria este descărcată, autonomia modelului Ampera este extinsă datorită energiei electrice asigurate de un motor-generator, până la peste 500 de kilometri. Modelul Ampera poate fi alimentat, pentru încărcare, de la orice priză obişnuită de curent electric, de 230 V.
Intrarea în producţie a modelului Opel Ampera a fost anunţată pentru sfârşitul anului 2011.
Sursa: informatiiauto.ro
|
|