anunturi auto, masini second hand
anunturi masini second hand
anunturi masini
Oficial: Iată noua Mazda3 hatchback - debut la Bologna Motor Show
marţi, 30 noiembrie 1999
Mazda a anunţat astăzi că noul model Mazda3, în varianta hatchback cu cinci uşi, va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Bologna, pe 3 decembrie 2008, oferind totodată şi câteva fotografii oficiale. A doua generatie Mazda3 hatchback cu 5 uşi se alătură astfel modelului sedan, prezentat zilele acestea la Salonul Auto de la Los Angeles. Noua Mazda3 hatchback are aceleaşi caracteristici cu varianta sedan, oferind un design dinamic şi sportiv, alături de performanţe, siguranţă şi respect pentru mediu de top. În dezvoltarea noului Mazda3, inginerii japonezi au avut drept principal scop crearea unui vehicul economic în ceea ce priveşte consumul de carburant, cu un impact asupra mediului cât mai redus. Noua Mazda3 este primul vehicul din lume ce beneficiază de catalizatorul construit cu nanotehnologie, ce contribuie la reducerea folosirii unor resurse importante, cum ar fi platina şi paladiumul. Noua linie de motorizări a modelului Mazda3 a fost alcătuită special pentru clienţii europeni şi include acum noul propulsor turbodiesel de 2.2 litri, lansat recent şi pe Mazda6, alături de motoarele existente de 1.6 şi 2.0 litri pe benzină, şi 1.6 turbo diesel. Noul propulsor de 2.2 litri turbo diesel va fi oferit noului Mazda3 în două variante de putere: 150 şi 185 CP, ambele fiind conforme cu normele de poluare Euro 5. Noua Mazda3 hatchback cu 5 uşi va fi dezvăluită în premieră mondială la Salonul Auto de la Bologna, pe 3 decembrie 2008.


loading image
Sursa: informatiiauto.ro
Taxa Inmatriculare