Noua Skoda Fabia Combi - primele fotografii oficiale
marţi, 30 noiembrie 1999
După lansarea noului model Skoda Fabia în varianta hatchback, din martie anul acesta, producătorul ceh va prezenta în premieră mondială cea de-a doua generaţie a modelului Fabia Combi la Salonul Internaţional Auto de la Frankfurt, în septembrie 2007.
Alături de fotografii, acestea sunt singurele detalii pe care Skoda le-a dat publicităţii până în acest moment. Însă, chiar şi din aceste (foarte) puţine informaţii, ne putem face o idee mai clară asupra noii generaţii Skoda Fabia Combi (varianta break a noii Fabia), măcar din punct de vedere vizual.
Noua Skoda Fabia Combi nu este un model revoluţionar, inginerii cehi limitându-se doar la modificarea caroseriei variantei Fabia hatchback, în principal în partea din spate, unde, evident, era nevoie de mai mult spaţiu. Astfel, noul Combi păstrează acelaşi aspect frontal şi lateral cu varianta hatchback. Totuşi, din suprapunerea imaginilor celor două modele, păstrând proporţiile, se mai observă totuşi o mică diferenţă în partea frontală unde noul model pare puţin mai lung, iar habitaclul, puţin mai încăpător.
Gama de motorizări pentru noul Skoda Fabia Combi, cu siguranţa va cuprinde aceleaşi motoare ca şi varianta Hatchback: 3 pe benzină (1.2 HTP cu 60 sau 70 CP, 1.4 MPI cu 86 CP şi 1.6 MPI cu 105 CP) şi 2 diesel (1.4 TDI cu 70 sau 80 CP, 1.9 TDI cu 105 CP), transmisiile fiind asigurate de cutii de viteză manuală cu 5 trepte şi automate, tiptronic, cu 6 trepte.
Acestea fiind spuse, aşteptăm Salonul Internaţional de la Frankfurt (11-23 septembrie 2007) pentru a vedea ce surprize ne mai rezervă Skoda, referitor la noua Fabia Combi.
Sursa: informatiiauto.ro
|
|