anunturi auto, masini second hand
anunturi masini second hand
anunturi masini
Noua Mazda2 este premiată de europeni
marţi, 30 noiembrie 1999
La doar două luni după lansare, noua Mazda2 a primit deja mai multe distincţii. Aceste premii internaţionale pun în evidenţă una dintre cele mai de succes lansări ale ultimilor ani.
Atât în ţări din Europa, cum ar fi România, Austria, Danemarca şi Croaţia, cât şi în afara continentului, Mazda 2 se bucură de unele dintre cele mai importante titluri ale industriei auto.
Un premiu special a fost câştigat de Mazda2 în Europa Centrală şi de Sud Est. 14 jurnalişti auto renumiţi din această regiune au acordat modelului distincţia „Ecobest”, pentru cea mai puţin poluantă maşină a anului 2007. Principalul motiv care a condus la câştigarea acestui premiu este strategia de reducere a greutăţii aplicată noii Mazda2, care a permis reducerea masei autovehiculului şi, implicit, a consumului de combustibil şi a emisiilor de CO2.
Pe lângă acest premiu, Mazda2 a fost votată de către experţii auto, de către mass-media şi de către public drept Maşina Anului în mai multe ţări – printre acestea se află Austria, Croaţia şi Danemarca. De asemenea, în ţara sa de origine, Japonia, noua Mazda2 s-a poziţionat în top. În ceea ce priveşte competiţia Maşina Anului 2008 în Europa, Mazda2 a ocupat locul 2.
Noua Mazda2 se află şi în finala competiţiei Maşina Anului 2008 în România, numărul comenzilor înregistrat după SIAB (230 de unităţi) plasând-o deja în topul preferinţelor cumpărătorilor români.


loading image
Sursa: informatiiauto.ro
Taxa Inmatriculare