anunturi auto, masini second hand
anunturi masini second hand
anunturi masini
Începând cu această lună, UniCredit Leasing Corporation va oferi soluţii financiare pentru Mazda în România.
marţi, 30 noiembrie 1999

Guvernul vrea să amâne triplarea taxei de poluare auto până la 15 decembrie sau o altă dată ulterioară şi să restituie banii celor care au plătit taxa la valoarea majorată începând de luni, dar caută cu juriştii o soluţie pentru a modifica U.G. 208/2008. "Guvernul caută în şedinţa de miercuri o soluţie legală prin care anexele pe baza cărora taxa auto a fost triplată să intre în vigoare la 15 decembrie sau la o dată ulterioară, precum 15 ianuarie, iar banii plătiţi din această săptămână să fie restituiţi. Pentru aceasta este nevoie de adoptarea fie a unei ordonanţe de urgenţă, fie a unei ordonanţe simple", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale. Executivul vrea, totodată, să reformuleze prevederea privind suspendarea taxei auto, pentru a indica în mod clar că de această facilitate beneficiază proprietarii de vehicule noi Euro 4. Potrivit surselor, miniştrii care nu sunt implicaţi în această problemă au părăsit şedinţa de guvern, discuţia privind taxa auto având loc în finalul reuniunii între premierul Tăriceanu, ministrul Finanţelor, ministrul Mediului şi juriştii Guvernului. Taxa pe poluarea auto a fost triplată luni, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei U.G. 208/2008, conform Monitorului Oficial nr.825 din data de 8 decembrie 2008, aprobate de Guvern săptămâna trecută şi trebuie plătită începând de marţi la valoarea majorată.




Sursa: informatiiauto.ro
Taxa Inmatriculare