Microsoft şi Hyundai parteneri pentru tehnologie
marţi, 30 noiembrie 1999
Microsoft şi constructorul sud-coreean de maşini Hyundai Motor au căzut de acord pentru un parteneriat prin care să construiască un sistem de informaţii şi audio ce va intra din 2010 în dotarea maşinilor de pe piaţa din America de Nord.
Microsoft şi Hyundai au declarat că primul sistem proiectat va fi unul de control vocal ce va face legătura între dispozitivele mobile şi sistemele stereo, iar versiunile viitoare vor include facilităţi de navigare şi funcţii multimedia.
Acest parteneriat va aduce un nou competitor pentru sistemul Sync de la Ford; care permite şoferului să controleze prin comenzi vocale un sistem ce face legătura între sistemul audio al maşinii şi telefon mobil sau un iPod de la Apple.
Cei doi parteneri speră să conceapă un sistem care să fie asemănător cu computerele de pe pieţa desk-top-urilor, astfel sistemul Hyundai va beneficia de o serie de îmbunătăţiri considerabile.
Viitorul produs este un avantaj foarte important deţinut de Microsoft pentru care computerele din automobile reprezintă o metodă de a-ş extinde tehnologia şi dincolo de birouri.
Piaţa pentru acest tip de sisteme se aşteaptă să aibă o creştere considerabilă în următorii ani, iar constructori precum BMW sau CHRYSLER plănuiesc să aducă chiar şi internetul în automobile.
Sistemul Sync dezvoltat de Ford în Parteneriat cu Microsoft, a fost un succes surprinzător pentru Ford. Prima dată cu acest sistem a fost dotat modelul Focus sedan ceea ce a ajutat compania să fie interesantă şi pentru cumpărătorii mai tineri.
Sistemele software Microsoft Auto mai sunt folosite şi pentru vehiculele Fiat vândute în Europa şi America Latină.
Microsoft şi Hyundai vor semna Parteneriatul la o ceremonie unde vor participa Bill Gate şi Chung Mong-koo - conducătorii celor două companii.
Termenii şi condiţiile de licenţă nu au fost încă discutate.
Sursa: informatiiauto.ro
|
|