anunturi auto, masini second hand
anunturi masini second hand
anunturi masini
Mazda continuă să înregistreze creşteri de peste 100% în România
marţi, 30 noiembrie 1999
Mazda a vândut în România, în luna noiembrie, 145 de vehicule, înregistrând o creştere de 154% faţă de aceeaşi lună a anului anterior. În perioada ian-nov 2007, Mazda a vândut 859 de unităţi, reuşind o creştere de 143% faţă de 2006.
Creşterea vânzărilor are loc concomitent cu extinderea reţelei de dealeri în Iaşi, Sibiu şi Piteşti.
Principalele modele care au contribuit la creşterea lunii noiembrie au fost Mazda3 (cu 60 de unităţi) şi Mazda BT-50 (cu 33 de unităţi). Acestea sunt urmate de SUV-ul CX-7, unul dintre modelele Mazda de mare succes, care a totalizat vânzări de 22 de unităţi în noiembrie. Cererea surclasează cu mult numărul de vehicule disponibile, timpul de aşteptare pentru acest model fiind în prezent de aproximativ trei luni.
Cristian Rigu, Country Manager Mazda în România, este optimist în privinţa atingerii obiectivului de 1001 unităţi până la finele anului în curs – “În prezent, cel mai mare număr de comenzi se înregistrează pentru noua Mazda2. Acest lucru ne oferă perspective de vânzări foarte bune pentru decembrie.”
În paralel cu vânzările, numărul dealerilor se află de asemenea în creştere. Un nou showroom a fost inaugurat la Iaşi în urmă cu câteva zile, iar alte două vor urma în decembrie, în Sibiu şi Piteşti. La sfârşitul anului 2007, reţeaua de vânzări Mazda din România va fi compusă din 10 dealeri, urmând ca alţi 6 să fie activi până la jumătatea lui 2008.


loading image
Sursa: informatiiauto.ro
Taxa Inmatriculare