Ford vrea să preia Daewoo Craiova pentru creşterea producţiei la nivelul cererii pe piaţa europeană
marţi, 30 noiembrie 1999
Fabricile deţinute de Ford pe continentul european pot asigura cu greu cererea din Europa, a spus Fleming. El a precizat că fabricile Ford din Europa au produs anul trecut 1,8 milioane de automobile, depăşind capacitatea maximă de producţie cu 10%, situaţie care nu poate continua pe termen lung. "Avem urgent nevoie de o capacitate suplimentară pentru producerea a 150.000 de maşini, nivel care va creşte ulterior la 200.000 de unităţi", a adăugat Fleming.
Pentru acest an, Ford anticipează vânzări de circa două milioane de automobile în Europa. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a publicat, luna trecută, anunţul de privatizare a societăţii Automobile Craiova, care deţine fabrica Daewoo Automobile România, şi aşteaptă până la 5 iulie oferte pentru pachetul de acţiuni reprezentând 72,4% din capitalul social.
Producătorii americani General Motors şi Ford, precum şi firma rusă JSC Russian Machines, parte a unui grup deţinut de magnatul Oleg Deripaska, şi-au exprimat deja interesul pentru preluarea uzinei. Automobile Craiova deţine 49% din fabrica Daewoo Craiova, restul titlurilor fiind controlate chiar de către uzină. Daewoo Automobile a răscumpărat anul trecut acţiunile deţinute de compania coreeană Daewoo Motor la uzina de automobile, pentru 60 de milioane de dolari.
Contractul de transfer al participaţiei de 51% şi tranzacţia creanţelor, între Daewoo Motor Co şi Daewoo Automobile România, a fost semnat în luna august 2006.
Sursa: informatiiauto.ro
|
|