anunturi auto, masini second hand
anunturi masini second hand
anunturi masini
Ford preia importurile pe piaţa locală
marţi, 30 noiembrie 1999
Ford va prelua, din august 2010, activităţile de marketing, vânzări şi service ale mărcii din România prin înfiinţarea Companiei Naţionale de Vânzări, la Bucureşti. Până la această dată, Romcar va continua ca importator autorizat şi va facilita tranziţia. Ford a remis un comunicat de presă în legătură cu această preluare a responsabilităţilor de marketing, vânzări şi service pentru vehiculele Ford în România, precizând că din august 2010 aceste activităţi vor fi conduse de o organizaţie NSC (National Sales Company). Noua Companie Naţională de Vânzări pentru România va fi condusă de Vladimir Vosicky şi va avea sediul la Bucureşti. Vladimir lucrează pentru Ford din 1991, iar anterior acestui nou post a fost Director de Management al Ford în Republica Cehă timp de şapte ani. Romcar SRL va continua, ca importator autorizat, să importe modele Ford până pe 31 iulie 2010. După această dată, toţi dealerii autorizaţi din România vor avea o nouă înţelegere cu Ford Motor Company. Gabriel Bondarenco, General Manager la Romcar SRL a comentat: „În ultimii 16 ani, Romcar a lucrat pentru a dezvolta Ford ca una dintre cele mai de succes şi de încredere mărci de pe piaţa din România. Împreună cu reprezentaţii Ford, vom realiza o tranziţie uşoară pentru a asigura continuarea succesului activităţilor Ford în România, în beneficiul clienţilor, partenerilor şi a angajaţilor noştri.” Ford of Europe are sediul central la Cologne, Germania, şi momentan are 21 Companii Naţionale de Vânzări. Cu aceasta din urmă nou constituită, România va fi a 22-a, după ce în anul 2000 în Rusia a fost ultima companie înfiinţată. original: Reprezentanţii Romcar şi ai Ţiriac Auto au refuzat să comenteze. “Este o mişcare planificată de mult timp. Iniţial era prevăzută pentru anul viitor însa acest termen a fost devansat", au declarat sursele citate. "Este normal ca importurile să intre sub umbrela Ford pentru că nu poţi avea pe aceeaşi piaţă două companii care să se ocupe de aceeaşi marcă, cu strategii diferite de marketing şi vânzări. Trebuie să privim ce s-a întâmplat prin 2000 cu IPSO, fostul importator Renault. După ce importurile au fost preluate de Renault România, IPSO şi reţeaua de vânzări au fost integrate în noua reţea comercială", au continuat sursele citate. Vânzările Ford, marca cu una dintre cele mai mari rate de creştere, au crescut cu 37,7% pe piaţa româneasca în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 12.078 de unităţi, cel mai bine vândute modele fiind Focus, Fiesta şi Transit. Ford este marca de volum a diviziei auto Ţiriac Holdings, Romcar estimând, pentru acest an, vânzări de peste 26.000 de maşini, nivel corespunzător unei cifre de afaceri de circa 340 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de nivelul de 21.732 de unităţi raportat anul trecut, aferent unor afaceri de 275 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor companiei. Divizia Auto a Ţiriac Holdings cuprinde companiile M Car Trading, Romcar, Premium Auto şi Hyundai Auto România. Compania a pierdut, de la începutul anului trecut, importul exclusiv al mărcilor Mercedes-Benz, Smart, Chrysler şi Jeep, după ce fostul grup DaimlerChrysler a decis să intre pe piaţa românească printr-o reprezentanţă - Daimler Chrysler Automotive România, devenita ulterior, după divizarea grupului internaţional, Mercedes-Benz România. Grupul Tiriac a pierdut, de asemenea, anul trecut importul mărcii Mazda, preluat de o reprezentanţă a constructorului japonez, Centrul Mazda pentru Europa de Sud-Est (Mazda CSEE), cu sediul la Klagenfurt, în Austria.


loading image
Sursa: informatiiauto.ro
Taxa Inmatriculare