Dacia Duster - crossover coupe concept în premieră la Salonul Auto de la Geneva
marţi, 30 noiembrie 1999
Update! Dacia a dezvăluit astăzi conceptul misterios de va fi prezentat oficial la Geneva. Dacia Duster este primul crossover al companiei, construit în stil coupe, cu valeităţi de MPV, iar designul este pur şi simplu magnific.
Duster, primul crossover concept car al mărcii Dacia, este un MPV (Multi Purpose Vehicle) având două uşi cu deschidere în sensuri contrare.
Cu silueta sa înaltă (1,49 m), ampatamentul generos (2,80 m) şi dimensiunile compacte (4,25 m lungime, 1,64 m lăţime), Duster se prezintă ca un crossover robust şi sportiv. Lungimea consolelor este redusă (65 cm în faţă şi 80 cm în spate),
Din faţă, se remarcă impresia de putere degajată de bara de protecţie mare, străpunsă de două prize de aer orizontale. De cele două părţi ale calandrului, tipic Dacia, blocurile optice se prelungesc pe aripile faţă într-o linie luminoasă care se subţiază până la portiere.
Din profil, pasajele roţilor, bine marcate şi flancurile înalte ale portierelor confirmă impresia de vehicul « bine aşezat» pe cele patru roţi. Identitatea grafică a lui Duster este accentuată de culoarea gri cu reflexii a caroseriei, de marea suprafaţă vitrată şi de absenţa montantului central.
În spate, marca Dacia este imprimată în metal, asemenea unui sigiliu de robusteţe şi autenticitate al vehiculului.
Duster are o lungime de 4,25 m, adică tot atât cât Logan faza 1. Astfel, vehiculul îşi va găsi uşor locul de parcare în jungla urbană. Jantele de aluminiu de 21’’ cu 5 raze şi duzele de eşapament de formă trapezoidală din aluminiu sunt tot atâtea elemente care denotă caracterul sportiv al acestui concept car.
O atenţie specială a fost acordată performanţelor aerodinamice ale lui Duster (coeficientul Cx este de 0.30). Fluiditatea liniilor laterale permite aerului să alunece pe flancurile vehiculului. Pe pavilion, blocurile optice în formă de eleron dirijează fluxul de aer spre spatele vehiculului.
Toate acestea contribuie direct la reducerea consumului, ceea ce face din Duster un crossover prietenos faţă de mediul înconjurător. Motorul 1.5 dCi 105 (77 kW) echipat cu un filtru de particule oferă prestaţii dinamice reale în condiţiile unor emisii de numai 139 g de CO2 / km şi ale unui consum limitat la 5.3 litri/100 km. Maşina accelerează de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 9,6 secunde.
"Duster este un crossover futurist care permite Dacia să ilustreze valorile sale de marcă, bazate pe simplitate, robusteţe şi autenticitate, pe un teritoriu unde nu ne-am fi aşteptat. În habitaclu regăsim toată ingeniozitatea şi generozitatea Dacia. Interiorul Duster degajă o senzaţie agreabilă datorită combinaţiei a două culori dominante, ciocolatiu şi albastru. Structura integral vitrată a pavilionului permite luminii să pătrundă în habitaclu. Scaunele faţă au un profil foarte subţire iar forma lor oferă ocupanţilor confort şi o susţinere optimă. Scaunul şoferului este susţinut de o structură care se prelungeşte până la consola centrală", notează Dacia. Airbag-ul pentru şofer este plasat în structura inferioară a volanului, lăsând loc, în partea centrală, unui ecran electronic.
Planşa de bord include şi un torpedo cu capacitatea de 20 litri. Spaţii de depozitare suplimentare, cu capacitatea de 8 litri, se află dispuse în portiere. O altă cutie este disimulată în spătarul scaunului dreapta spate. Uşor accesibilă, aceasta culisează din portbagaj.
Constructorul din Mioveni notează că maşina poate avea două sau patru locuri. Nu este nevoie decât de câteva secunde pentru a trece de la o configuraţie «4 locuri, mod de utilizare cotidian» la o configuraţie «2 locuri, mod sportiv». Cu ajutorul unui simplu buton, scaunul pasagerului culisează pe şine ascunse în planşeu, alunecând sub scaunul şoferului. Cele două scaune se transformă într-unul singur, degajând un volum de încărcare de 2 metri cubi ce permite îmbarcarea unei biciclete. Aceasta se fixează cu uşurinţă datorită unor sisteme de ancorare aflate sub bancheta spate şi în planşeu.
Conform unor surse din cadrul companiei Dacia, varianta de serie a acestui concept ar fi trebuit prezentată în cadrul Salonului Internaţional Auto de la Bucureşti (SIAB 2009) din acest an. Din nefericire însă, această expoziţie a fost anulată de APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile). Aceleaşi surse au menţionat că modelul de serie va intra pe piaţă în prima jumătate a anului viitor, iar gama de propulsoare va include şi alte motoare în afară de cel diesel de 105 CP.
original 5 februarie:
De-a lungul anilor, portofoliul Dacia s-a extins, având acum o gamă aproape completă de modele low-cost: hatchback-ul Sandero, sedan-ul Logan, break-ul Logan MCV şi utilitarele Logan Van şi Logan Pick-Up. A mai rămas un SUV, despre care se spunea anul trecut ca va fi lansat în acest an, iar acum au apărut şi primele detalii despre un coupe.
Fotografiile tip teaser, scăpate pe Internet şi publicate pe un site polonez, ne dezvăluie un vehicul în stil coupe, având blocurile optice cu tehnologie LED, jante aliaj şi frâne Brembo. Numele său? Deocamdată necunoscut, însă unii spun că s-ar numi Duster, alţii Adventure.
Producătorul autohton nu a dat nici un indiciu asupra a ceea ce va lansa la Salonul Auto de la Geneva (5-15 martie 2009), însă până atunci mai este o lună. Vom reveni cu amănunte.
Surse din cadrul Dacia-Renault au confirmat astăzi pentru Mediafax această ştire şi veridicitatea fotografiilor.
"Dacia va prezenta un concept la Geneva, însă nu pot să spun dacă acesta prefigurează viitorul SUV Dacia sau alt model (...). Pot să confirm că fotografiile de tip teaser apărute pe internet au fost lansate de la centru de către Renault şi că sunt reale", potrivit surselor citate.
Sursa: informatiiauto.ro
|
|