marţi, 30 noiembrie 1999
În week-end au fost surprinse în Michigan aceste misterioase prototipuri BMW X6, camuflate cu foarte multă atenţie. Toate cele 3 vehicule sunt caracterizate de o umflătură uriaşă pe capotă şi pneuri foarte late - 315/35 R20.
Nu se ştie nimic despre misteriosul X6, dar este posibil să fie o versiune M, cu motor V10 de 507 CP, sau poate este prototipul viitorului X6 Hybrid, al cărui concept a fost prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Frankfurt. Conceptul X6 Activ Hybrid era dotat cu sistemul hibrid dezvoltat de BMW în colaborare cu GM şi Daimler. Conform oficialilor BMW sistemul va contribui la o reducere cu 20 % a consumului de combustibil, comparativ cu motoarele cu combustie.
BMW a început să dezvolte modele hibride cu mulţi ani în urmă. Primul automobil a fost testat în anul 1980, şi s-a numit BMW E1. BMW Group a continuat cercetările în acest domeniu timp de peste 15 ani. În anul 1995 BMW a prezentat un hibrid ce avea ca bază modelul 518i.