BMW va construi un supercar ecologic bazat pe legendarul M1
marţi, 30 noiembrie 1999
Conform englezilor de la revista Autocar, BMW va construi un nou super-car până la sfârşitul anului 2012. În materie de design, noul model va fi o interpretare modernă a legendarului M1 şi va combina performanţele sportive cu cele ecologice.
Noua masina va concura cu Audi R8 şi viitorul Mercedes SLC, fiind descris de companie ca un coupe cu două locuri dotat cu cea mai nouă tehnologie BMW şi asamblat cu materiale uşoare de ultimă generaţie.
Maşina va beneficia şi de programul BMW Efficient Dynamics, combinând diverse tehnologii de eficienţă a consumului, printre care injecţia directă, regenerarea energiei folosită la frânare şi sistemul stop-start. În materie de design noul supercar BMW va fi o interpretare modernă a legendarului sportiv M1, o maşină ce a cărei aură a fost reactualizată şi de recentul concept M1 Homage.
Modelul nu a fost încă botezat, dar ceea ce ştim este că va combina cele mai înalte performanţe sportive cu economia de combustibil şi emisiile scăzute de CO2. Modelul va avea motorul amplasat central, fiind cel mai probabil propulsat de o versiune îmbunătăţită a motorului pe benzină de 3.0 litri. De asemenea BMW, ia în considerare şi posibilitatea echipării viitorului supercar cu sistemul kinetic de recuperare a energiei, ce va fi folosit anul viitor de echipa BMW F1.
Sursa: informatiiauto.ro
|
|